Iubire la mare

7 august. Inceputul a ceea ce trebuia sa fie o saptamana de vis. O saptamana in care puteam sa fac ce vreau…puteam sa ajung acasa a doua zi …puteam sa beau, sa fumez fara sa ma tem ca ajung acasa si ma ia cineva la rost. Eram la mare…eram in singurul loc unde marea imi era stapana, prietena, confidenta. Eram in lumea mea.

Prima seara. Discoteca, bere, tigari, veselie. Insa ceea ce urma sa schimbe totul era cea de-a doua seara. Discoteca, prieteni, distractie…si el. Tipul cu sapca kinky ce stia sa-si modeleze trupul in functie de ritmul melodiei. Ceea ce parea a fi un simplu dans a devenit inceputul catastrofei. Un dans, apoi un suc, o tigara si fara sa imi dau seama … un sarut. A fost cel mai lung si totusi cel mai scurt sarut. Simteam cum inima imi batea pe tonul alert al melodiei. Am simtit cum tot trupul imi era invadat de furnici.

Mi-am anuntat prietenii ca plec si ne-am mutat pe plaja. Acum eram doar eu, el si marea. Mare care imi impartasea emotia prin valurile ce se spargeau de stancile ascutite din apropierea tarmului. Stateam imbratisati in racoarea serii de vara. Ascultam cu durere regretele lui ca nu a avut bucuria de a ma fi cunoscut mai devreme.

Atunci am aflat ca a doua zi urma sa plece. Sa ma paraseasca. Sa ma lase in grija marii. Dar ea nu ma putea strange in brate. Nu imi putea atinge buzele suav si nu ma putea incalzi strangandu-ma cu dragoste in bratele inclestate. Am incercat sa uit macare pentru restul orelor pe care le mai aveam de petrecut, acest mic amanunt care imi intunecase seara. Am stat si am ascultat marea. Pentru prima si ultima data in acea seara stateam alaturi de el si ascultam marea.

A doua zi a plecat. A plecat si a lasat in urama o cascada sarata asemeni marii. Am pastrat legatura. Dar stiam ca nimic nu va mai fi la fel.

In seara aceasta, citind o postare de pe un blog mi-am dat seama de ceva. Nu l-am uitat. Chiar daca timpul a trecut iar legatura dintre noi s-a rupt, mi-am dat seama ca l-am iubit…dar ca nu voi mai putea sa o fac niciodata.