Inca un an !

A sosit! Pentru prima data in viata asta minunata in care mi se pare ca fiecare moment lasat de la Dumnezeu e pentru a-mi consolida coconul din jurul sufletului, ma bucur ca a mai trecut un an. Un an ingrozitor, depresiv, oribil, criminal. Si totul la 14 ani, cand viata ar trebui sa fie minunata. Sa te bucuri de ramasitele copilariei de alta data, sa te concentrezi pentru a-ti tine in frau hormonii...o varsta minunata. Pentru mine nu a fost frumos. A fost un an absolut idiot cu o multitudine infinita de necazuri care s-au abatut asupra unui "copil". Am crescut prea repede incercand sa fac fata provocarilor. Insa acest an a fost de cosmar. Problemele din familie si cele sentimentale, schimbarile care au survenit in cadrul "gastii"...totul mi-a dat de furca psihologic. Si ca si cum asta nu ar fi fost de ajuns, mi-am gasit linistea si calmul in tigari. "De ce fumezi? Ca sa te integrezi in grupul tau nesuferit? Ca sa te accepte? Sa te dai mare?". Dar nimeni nu a stiut adevaratul motiv. Nimeni nu a stiut ca era singura sansa de a ma mentine cu picioarele pe pamant. Singura sansa prin care tineam legatura cu lumea reala. Printre toti acesti nori intunecati ce pareau ca vor sa ma inghita, au existat mici scapari prin care patrundeau razele calduroase ale soarelui. Acestea erau simbolizate de momentele in care eram exaltata de cate un val de energie...bucurie...ca si cum cineva imi stergea pentru un moment memoria. Dar pentru toate acestea trebuia sa platesc. Deci am hotarat sa evit bucuriile. Sa nu mai gasesc motive pentru care sa zambesc pentru ca stiam ca focul mereu trebuie stins. Dar toate au trecut si mai e doar o zi pana se va termina totul. Se pare ca vremea tine cu mine, in ultima saptamana ploaia inecand acest an si apa stergand toate cele rele intamplate, lasand in urma doar prietenii adevarati si intamplarile minunate petrecute cu acestia. Deci...adio an oribil, bun venit celui nou !:]

Prietenie adevarata!

Viata e o curva. Pentru fiecare bucurie oferita iti cere in schimb clipe de tristete, de durere sfasietoare. O zi minunata petrecuta cu persoana iubita, clipe de neuitat, momente in care simteai ca toata lumea e a ta, in care nu stiai ca mai exista timp, spatiu, ca mai exista si altcineva inafara de voi. Insa dupa cum spuneam, mereu trebuie sa platim. Odata cu seara...vine acel moment. Si se pare ca viata asta afurisita tine cont de sentimente. De dragoste! Dupa ce te simti in rai...vine iadul. Te certi cu cea mai buna prietena. Din ce? Dintr-un cacat. Crezi ca e suparata pe tine cand de fapt ea e nervoasa. Ar fi trebuit sa stii asta. Doar o stii de o vesnicie. Se ajunge la injuraturi. Aici simti ca cerul cade pe tine. Simti cum sufletul ti se sfasie...cum te pierzi , cum uiti de tot ce e in jurul tau, cum nu mai vezi nimic decat acele lucruri adresate la nervi...lucruri care sunt spuse fara sa fie nici macar partial adevarate. Vorbele ei dor inzecit fata de cele ale unui om obijnuit, si nu ii poti riposta. Nu ai aceasta forta. Simti cum se sfarseste viata. Nu stii ce sa faci si izbucnesti in plans. Plans ce dureaza cateva ore. Simti cum fiecare lacrima contine o bucata din sufletul tau ce usor usor se sfasie in profunzime. Stai si te uiti in gol, iar acele vorbe iti suna in cap din nou si din nou. Nu stii ce sa faci. Si acea parte negativa din tine preaia controlul corpului tau. In timp ce adevarata tu esti daramata psihic acolo undeva...forta potrivnica incepe sa-i atribuie cuvinte nefiresti prietenei tale. Dupa ce raul a fost infaptuit, iti lasa fiinta ravasita sa se lupte cu acel foc atatat si mai tare. Decazi. Intri intr-o stare de transa in care te sfarsesti...uiti de tot. Te critici. Iti vine ca iti parasesti corpul si sa o iei la fuga.

Dar asa cum se intampla in totdeauna exista o luminita la capatul tunelului. Si cand vine vremea acelei luminite esti salvat. Iti revezi vechea prietena...ce ti-a fost mereu alaturi...la bine si la rau : "Imi pare rau ca te-am injurat. Dar eram suparata din cauza alor mei. Iarta'ma. Gata. Inchidem subiectu'?". Si din nou iti revine acel zambet copilaresc si iti reinvie bucuria naiva.

Te iubesc! Sa nu uiti asta.

Urmarile unui santaj

Era deja ultima tigara din pachet. Singura...pe plaja...in bataia vantului, statea pe nisipul racit de frigul ce insotea venirea serii. Isi dorea ca fiecare val ce se avanta spre mal, in retragea sa, sa fie insotit de cate o problema ce o coplesea. Isi dorea ca acel plans ce dura de cateva ore sa inceteze. Sa ii revina acea bucurie de copil pe care toti o regaseau in ea. Sa ii revina acel zambet cristalin. Era doar cu marea. Erau singure tinandu-si companie una celeilalte. Racoarea serii de vara isi facea simtita prezenta din ce in ce mai mult. Insa Alexis nu o simtea. Plansul deja era stapan pe sufletul ei de cateva ore bune. Nu isi dadu seama cand pentru a douazecea oara arunca chistocul. Era ultimul. Si realiza acest lucru. Se ridica...se uita inspre larg si isi dori sa fuga inspre rasarit. Dar se opri la auzul unei voci de baiat. Era o voce cristalina dar in acelasi timp trista.

- Nu fa asta! Te rog! Opreste-te!

Era schimbata…dar cu toate acestea, alexis ii recunoscu vocea lui Drew. Acum lacrimile inghetara, iar supararea ce ii sfasia sufletul se transforma brusc in spaima. Simtea cum inima isi dorea sa-i sara din piept. Sa sara si sa se avante il larg o data cu marea. Dupa cateva clipe reusi sa iasa invingatoare din lupta cu sentimentele ce ii erau stapane pe inima. Acum simtea cum aerul ii penetra plamanii pentru prima data in ultimele minute. Isi lua inima in dinti si tipa din tot sufletul.

- Ce vrei? De ce nu ma lasi in pace? Du-te si vezi-ti de treaba ta si santajurile tale perferse. Du-te! Pleaca! Mergi si ia-mi tot ce mai am. Ia-mi bucuria de a o vedea pe Jazz zambind. Du-te si culca-te cu ea in schimbul sanatatii lui Ryan. Du-te si distruge-o mintal!!

Era un tipat sfasietor. Se putea observa cum fiecare cuvant rostit cu ura de Alexis, il distrugea pe Drew din interior. Natura parea sa ii impartaseasca sentimentele. Odata cu nasterea acestora marea deveni agitata. Se izbea cu putere de stancile ascutite, ca si cum si-ar fi dorit sa le sfarame asemeni modului in care alexis il distrugea pe Drew.

Cu lacrimi in ochi si cu vocea tremuranda el reusi sa isi impartaseasca gandurile inainte ca Alexis sa dea ultima lovitura cu care avea sa-l doboare.

- Alexis te rog asculta-ma. Nu i-am facut nimic lui Jazz. Nu a mai vrut sa se culce cu mine. A spus ca oricat de mult l-ar iubi pe Ryan nu iti poate face asta. Te rog. Iarta-ma am fost pe cale sa fac o mare prostie. Promit ca nu am sa mai fac. Te rog Alexis…iarta-ma!

- Stai. Jazz nu am mai vrut sa isi respecte partea de intelegere? Ce ti-a spus? de asta ai venit dupa mine nu?

- Nu…ba da. Mi-a spus ca ma iubesti? E adevarat Alexis? Tu chiar ma iubesti?

- In momentul asta nu! Te urasc din toata fiinta mea. Dar ieri te iubeam. Iti iubeam defectele. Iti iubeam ochii albastrii cristalini asemeni marii. Chiar si zambetul tau pervers il iubeam. Intelegi? Te adoram Drew.

In acel moment Drew ceda. Se prabusi pe nisipul rece si incepu sa planga cum nu o mai facu niciodata pana atunci. Nimeni nu ii mai spusese lucrurile acelea pana atunci. Alexis statea in picioare si se uita la el. In sufletul ei se intampla ceva. Simtea cum ura se diminua si sentimentele de tristete, mila, iertare ii invadau tot trupul. Simti cum fata ii era din nou invadata de lacrimi si se lasa sa cada alaturi de Drew. Cu mici retineri il lua in brate si simtea cum acesta o cruprindea acum de mijloc. Au stat imbratisati, prabusiti pe nisip, plangand timp de cateva minute. Drew isi ridica ochii si rosti printre suspine…

- Iarta-ma! Te rog!

- Te-am iertat deja.

Iubire la mare

7 august. Inceputul a ceea ce trebuia sa fie o saptamana de vis. O saptamana in care puteam sa fac ce vreau…puteam sa ajung acasa a doua zi …puteam sa beau, sa fumez fara sa ma tem ca ajung acasa si ma ia cineva la rost. Eram la mare…eram in singurul loc unde marea imi era stapana, prietena, confidenta. Eram in lumea mea.

Prima seara. Discoteca, bere, tigari, veselie. Insa ceea ce urma sa schimbe totul era cea de-a doua seara. Discoteca, prieteni, distractie…si el. Tipul cu sapca kinky ce stia sa-si modeleze trupul in functie de ritmul melodiei. Ceea ce parea a fi un simplu dans a devenit inceputul catastrofei. Un dans, apoi un suc, o tigara si fara sa imi dau seama … un sarut. A fost cel mai lung si totusi cel mai scurt sarut. Simteam cum inima imi batea pe tonul alert al melodiei. Am simtit cum tot trupul imi era invadat de furnici.

Mi-am anuntat prietenii ca plec si ne-am mutat pe plaja. Acum eram doar eu, el si marea. Mare care imi impartasea emotia prin valurile ce se spargeau de stancile ascutite din apropierea tarmului. Stateam imbratisati in racoarea serii de vara. Ascultam cu durere regretele lui ca nu a avut bucuria de a ma fi cunoscut mai devreme.

Atunci am aflat ca a doua zi urma sa plece. Sa ma paraseasca. Sa ma lase in grija marii. Dar ea nu ma putea strange in brate. Nu imi putea atinge buzele suav si nu ma putea incalzi strangandu-ma cu dragoste in bratele inclestate. Am incercat sa uit macare pentru restul orelor pe care le mai aveam de petrecut, acest mic amanunt care imi intunecase seara. Am stat si am ascultat marea. Pentru prima si ultima data in acea seara stateam alaturi de el si ascultam marea.

A doua zi a plecat. A plecat si a lasat in urama o cascada sarata asemeni marii. Am pastrat legatura. Dar stiam ca nimic nu va mai fi la fel.

In seara aceasta, citind o postare de pe un blog mi-am dat seama de ceva. Nu l-am uitat. Chiar daca timpul a trecut iar legatura dintre noi s-a rupt, mi-am dat seama ca l-am iubit…dar ca nu voi mai putea sa o fac niciodata.

O farama din suflet!

Intuneric. chiar bezna pot spune. In casa bunicilor...in care ai mereu impresia ca esti privita ceea ce nu este imposibil din moment ce unul dintre bunici este mort, esti silita sa dormi intr-o bucatarie alaturi de bunii care ocupa mai bine de jumatate din pat. Te gandesti..."oare cacatu asta de centrala o sa incetaze sa huruie pana dimineata?" sau "o sa adorm si eu in noaptea asta?". Strangi in brate o perna gandindu-te ca e el. Te gandesti ca maine va fi o zi draguta. Dar nu acesta este adevaratul motiv pentru care nu poti dormi...te gandesti la el. Tipul dragut cu care ai petrecut ziua, pe care il cunosti de mult dar de care nu ai fi crezut niciodata ca ai sa te indragostesti. Te gandesti la tot ce iti poate rezerva ziua de maine...te gandesti cu groaza ca poate verisoara ta te va acuza din nou ca nu o iubesti si ca nu iti pasa de ea cand e una dintre cele mai bune prietene, pe care daca ai pierde-o ai fi disperata. Stai si te gandesti cum aceste doua persoane, cu toate ca tu tii enorm la amandoua, ele nu sunt in relatii bune. Se cunosc. Dar datorita unui mic conflict toata traba s-a dus dracu si tu esti obligata sa te imparti intre ei doi. Nu poti dormi din motivele bine stiute...si te hotrasti sa scrii asa ceva. O chestie de eliberare sufleteasca. O farama din suflet!

Nu imi pasa!

De ce spun ca nu imi pasa … cand stiu ca imi pasa?…cand stiu ca o alta tipa mi-l i-a de sub nas?… cand stiu ca tipa nu e buna de nimic?...cand stiu ca imi place de el?
De ce spun ca nu imi pasa cand stiu ca pun totul la suflet?
Nu imi pasa cand ma cert cu sora mea. Dar daca nu imi pasa de ce dupa 5 minute ma consum pentru acea cearta si plang?
Spun ca nu imi pasa ca ai mei se cearta dar de fapt plang pe ascuns. Ca nu imi pasa de nimeni si nimic cand de fapt imi pasa. Nu imi pasa...dar imi simt sufletul cum se sfasie. De ce spun ca nu imi pasa cand simt cum mi se prelinge o lacrima pe obrazul fierbinte?
De ce fac toate acestea?
Oare imi pasa?
Oare chiar imi pasa?
Stii ?
Nu imi pasa ca exista o posibilitate de a-mi pasa!
DAR IMI PASA!