Indiferenta

      Te priveam si nu puteam sa cred ca esti chiar tu...chiar in fata mea. Trecuse ceva timp de cand imi spusesei pentru ultima oara "buna". Stateai si te uitai la mine cu ochii sclipitori si cu acelasi zambet larg, ce mereu imi alunga durerea din suflet, oricat de puternica ar fi fost aceasta. Erai acelasi...dar imi pareai cu totul alta persoana.Am reusit sa schitez un zambet si sa te salut.Ma priveai in continoare, sorbindu-ma din priviri ca si cum trecusera ani intregi in care privirile noastre nu se intalnira nici macar pentru o secunda. Dar te-ai oprit din zambit. Ochii ce cu doar o clipa inainte radiau de bucurie...acum erau inecati in regrete, retinere, curiozitate. "Te-ai indepartat de mine. De ce?". Te priveam uimita, blocata. "Indiferenta. Cuvant cunoscut? Iti aduci aminte cand spuneam : Stii...intr-o zi ma vei pierde. Indiferenta doare. Iar tu taceai...aratandu-ti pana si in acel moment indiferenta fata de mine". Te-ai blocat. Te uitai la mine, apoi ti-ai mutat privirea in pamant. "Nu am vrut. Insa m-ai fortat sa fac lucrul asta." ; "Imi pare rau. sincer" ; "Bine. Si mie" ; "Serios. Te rog frumos sa ma ierti...m-am schimbat...si...mai e ceva...mi-e dor de tine. Mi-e dor de zambetul tau, de rasul tau, de ochii tai ce radiaza de fericirea copilariei tale, de felul tau de a fi si de modul in care reusesti sa faci oamenii sa zambeasca.". Initial am crezut ca din nou incercai sa ma amagesti si sa ma faci sa ma intorc la tine. Dar nu a fost asa. Iti puteam citi pe fata regretele. Te-ai asezat langa mine pe banca. Nu stiam ce sa fac. Timp de 5 minute, cat in interiorul meu se desfasura o lupta, ai stat langa mine silentios, asteptand rabdator raspunsul meu. "Da" ; "Da? Adica...ce da?" ; "Da accept sa ne impacam. Dar promite-mi ca nu ma vei mai face niciodata sa sufar din cauza indiferentei tale." Si ai promis...iar acum? Acum ce faci? Ai uitat. Ai uitat totul. Si din nou indiferenta ta ma doboara...