Daca te pierd...?

"Ma mai suporti? Poate am sa te pierd intr-o zi. Am sa te pun undeva, si am sa uit acolo. Daca atunci cand am sa ma intorc, nu am sa te mai gasesc acolo? Daca am sa te las, ai sa ma astepti? Ai sa stii ca ma intorc dupa tine?"
"Pai daca ma uiti acolo, cum crezi ca o sa ma mai gasesti?"
"Nu am sa te uit definitiv. Am sa te uit o bucatica mica de timp. Tu ai putea nici  macar sa nu-ti dai seama ca te-am lasat acolo. Eu oricum ma voi intoarce. Dar tu vei sti ca ma intorc? Sau vei pleca, la randul tau? Te vei lasa gasit de altcineva?"
"Eu stiu? Depinde de mai multe chestii. Dar ce ti-a dat tie asa tare?"
"Pai, intr-o zi eu va trebui sa plec la facultate, si voi fi nevoita sa te parasesc. Sa te las acasa."
"Nu e ca si cand ai pleca la facultate si nu te-ai mai intoarce 3-4 ani."
"Nu, ai dreptate. Voi veni la tine cat de des voi putea."
"Pai si de ce zici ca pleci si speri sa ma mai gasesti, ca doar cat esti acolo, nu ti se sterge memoria si uiti tot. Sper."
"Da. Dar totusi, voi pleca si te voi lasa in urma. Daca in timpul in care voi fi plecata, va aparea una mai buna decat mine care nu va pleca?
"Nu exista! Si oricum...mai e pana atunci."
"Ai dreptate."

PS. Te iubesc!

Prietenia, un fir de matase

           Prietenia. Mai exact? Acea relatie dintre doua persoane, bazata pe incredere si afectiune. E acea relatie ce iti condimenteaza viata, ce ii da culoare atunci cand totul in jur este cenusiu. 
          
          E asemeni unei tigari. 
          Zi de zi, inspiri acel fum nociv ce creeaza dependenta, ce in clipele de disperare intensa si nebunie cronica iti ofera o portita de scapare catre liniste. Fum dupa fum dependenta creste, astfel cum amintire dupa amintire, durerea te sfasie. 
          Cunosti, indragesti, iubesti, parasesti. Ani de chin pentru fondarea unei prietenii, clipe de nesiguranta, de egoism, de rautate, pentru a o ruina.
           Oamenii vin si pleaca, dar amintirile vor ramane pentru totdeauna. In viata unora, oameni au venit, iar din viata lor, oameni au plecat. 
            Nimeni nu e de blamat, nimeni nu e de condamnat, lucrurile asa au fost sa fie, poate candva altceva bun va veni in loc.

Iubeam si eu. Inca iubesc. Am simtit si eu. Acum am pierdut. 
Regret? Desigur. 
Durere? Da.
Impacare? ...

...va urma.

Şocantă treabă!

Consideri că nu eşti "pă trend"? Că nu te conformezi cerinţelor societăţii de azi? Că lumea "la moda" te consideră ciudatul/ciudata din X loc? Ei bine, fă ceva! Societatea îţi cere fuste scurte, blugi mulaţi, camaşi ce nu îţi acoperă singurul fir de par apărut pe piept (pentru numele lui Dumnezeu!! Eşti bărbat!! Arată asta!! Vai dragă, nu ştii nimic...), geci mulate (AUZI FATĂ! Ce contează ca eşti mov de frig? Ai geacă de la designerul X!!!), si alte treburi. Trăiţi, oameni buni, şi munciţi pentru a arăta ca acele domnişoare/domnişori, ce îşi etalează ţinutele "decente" pe toate posturile mult admiratei televiziuni din ziua de azi. Special cuconiţelor! Dragă!!! Vezi că se poate observa (acolo...da...da...acolo!!) o bucăţică din culoarea tenului tău natural.

Hai să fim serioşi, şi daţi-o-n Paştele ma-sii de treabă!

ALO! Cuconaşi şi cuconiţe! Unde v-aţi pierdut?

Am avut deosebita plăcere de a accepta invitaţia unei prietene la "o oră de înfrumuseţare". Proastă alegere! Ok. Sunt fată. Ok. Îmi place sa mă rasfăţ uneori. Dar ok. A fost cel mai bun exemplu de AŞA NU!
Frumuseţe? Da! Artificială? Nu!
Iubire! Frumoasă, ori eşti de la mama natură, ori te resemnezi cu gândul. Crezi ca tonele de fond de ten, fard, rimel, creion, corector si alte alea te fac mai frumoasă? Dă-mi o daltă şi-un ciocan şi am să-ţi dovedesc, că dacă dai jos macheajul, tot ciută eşti!
Întrebare : Ce ai face cu 300 de lei pe lună?
Raspunsuri :
1. Mi-aş cumpăra mai multe produse de înfrumuseţare.
2. Mi-aş cumpăra mai multe haine şi (desigur!!) mai multe produse de înfrumuseţare.
(dar acesta a fost piesa de rezistenţă!!!)
3. Aş face orice ca să fiu mai frumoasa!

Cum?
De precizat că acea cuconiţă era cea mai simpatică din încaperea de 2 pe 2, în care prostia plutea în aer.

Şi de ce această mentalitate?
Pai. Deschizi televizorul! Butonezi.
80% din posturile de televiziune din ţara noastră, promovează : melodii cu mesaj "educativ", ştiri "importante" de ultimă oră, diverse moduri cum să devii mai "frumoasă" şi beneficiile folosirii acelor produse, etc.
Femei aproape îmbracate, femei pe jumătate dezbrăcate, femei teoretic îmbrăcate, kamasutra în videoclipuri, bărbaţi...mda...bărbaţi. Stai...bărbaţi? Ce? Cum? Ah...ai ajuns la periferia oraşului? Da. Într-adevar. Poţi afirma că ai văzut bărbaţi.
Copile de 15, 14, 13, 12, 11, 10, 9, 8, 7...ani dezaxate şi dezasamblate, sunt în depresie după fostul prieten, pe care dupa 2 zile îl iubeau trup şi suflet, şi baieţi cu p*ţa mică ce se laudă că "au f***t-o pe aia". Ei na! Nu ma minţi?!

Ce ştiţi voi, copii de bani gata, ce e iubirea? Cum poate un manechin dintr-un magazin, un android programat să copieze ce vede, să simtă ceva? "Te iubesc puiuţ. Eşti cel mai important pentru mine! Când spuneai că îmi cumperi maşina aia?", "Auzi, papusă!? Ştii că te iubesc, da dă-mi şi mie cardul tău că am nevoie de un telefon, că ăla de l-am luat săptămâna trecută, nu mai e la modă." Deschideţi ochii, dragilor. Închideţi televizoarele setate pe MTV, Kiss TV, UTV, şi ieşiţi la aer. Învăţaţi de la un om "ciudat" ce e iubirea.

Totul s-a schimbat. Fetiţele nu se mai joacă cu păpuşi Barbie, acum se joacă pe iPhone. Băieţeii nu se mai joacă cu maşinuţele, acum se joacă pe tabletă. Azi nu se mai iese la cofetarie. Mergem să dăm un shot.

Zombie. Ochii văd...hormonii cer!

Revenim la televizor. O vezi pe draga de Inna (de exemplu) că se fâţâie prin faţa ecranului. Îti place melodia şi intrii pe net să o asculţi. Astfel începi o adevărată expediţie în ceea ce priveşte cariera ei. Citeşti articole în care ziariştii o ridică în slăvi, şi comentarii pe facebook, ce susţin ideea ziariştilor, cat de bine arată şi cât e de frumoasă. În secunda doi, tu, în calitate de fată, îţi pui intrebarea : oare dacă aş avea silueta ei, m-ar plăcea mai mult baieţii? Începi să te gândeşti tot mai mult la lucrul asta şi te priveşti tot mai mult în oglindă, descoperind, sau uneori inventând, defecte ale propriului aspect. Şi aşa începe totul. Cură de slabire, tone de machiaj, haine care să îţi scoată în evidenţă noul look şi...Bravo! Dintr-o fată frumoasă, devii o ciungă înfumurată.

Acesta e doar un exemplu. Dar aşa se intamplă ce cele mai multe ori. Nu te uita în oglindă la cum arăţi. Priveşte-ţi sufletul, iar atunci vei realiza dacă eşti cu adevărat frumoasă.
Copii pierduţi în aparenţe.

Sunt şi eu la modă. La moda NECONVENŢIONALĂ.

Astenie de toamna.

          Nimic nu mai e la fel. De doua zile, mii de idei de zvarcolesc si se bat in capul meu. Simple temeri se transforma in obsesii. Simple idei negativiste, au ajuns sa imi bantuie lumea reala. 

               Totul a inceput odata cu ideea toamnei. Vara a trecut, libertatea mea a fugit odata cu ea. Tragedii din trecut imi bantuie din nou gandurile. Insomnii, panica, lacrimi, depresie. "L-am mai pierdut o data. Daca se va intampla din nou? Daca odata cu venirea toamnei, a scolii, lucrurile se vor raci din nou intre noi?". Toamna mi-a dat viata peste cap. Sau nu? 

             NU. Nu e vina anotimpului, e vina paranoiei. Doar pentru ca asa s-a intamplat acum un an, nu e obligatoriu ca acel cosmar sa revina in viata mea. In sase luni un om se schimba, eu m-am schimbat. Iar scoala...nu rebuie sa o privesc asemeni unui obstacol. Nu ma voi mai pierde odata cu trecerea verii. Trebuie sa stau aici, sa simt iubirea ce mi se ofera, sa simt afectiune si bucurie, si nimic nu ma va opri.

            PS. cei ce ma cunoasteti : daca nu zambesc...o palma din partea casei va rog. ;)

Iubirea.

" O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie...Trebuie timp şi trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obişnuieşti, greu, la început, să-ţi placă femeia fără de care mai târziu nu mai poţi trăi. Iubeşti întâi din milă, din îndatorire, din duioşie, iubeşti pentru că ştii că asta o face fericită, îţi repeţi că nu e loial s-o jigneşti, să înşeli atâta încredere. Pe urmă te obişnuieşti cu surâsul şi vocea ei, aşa cum te obişnuieşti cu un peisaj. Şi treptat îţi trebuieşte prezenţa ei zilnică. Înăbuşi în tine mugurii oricăror altor prietenii şi iubiri. Toate planurile de viitor ţi le faci în funcţie de nevoile şi preferinţele ei. Vrei succese ca să ai surâsul ei. [...] Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la început, patologic pe urmă."

" Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi. "

Camil Petrescu

Un nou inceput.

             O privesti in ochi si ii citesti nelinistea. Te recunosti printre gandurile negre ce-i tulbura mintea. Te gandesti cu groaza ca odata, candva, acei ochi de un verde cristalin zambeau in orice clipa a zilei, chiar si atunci cand erau martori ai nedreptatii. Te simti vinovat. Stii ca ai contribuit din greu la tristetea lor, ca esti motivul pentru care au incetat sa mai intruchipeze inocenta copilariei. Ai gresit, insa acum e mult prea tarziu pentru remuscari si scuze. Crima a fost deja comisa . Esti constient ca nu vei mai vedea niciodata acea flacara a lor patrunzatoare, sau cel putin nu pentru tine. Ai pierdut-o si esti constient de lucrul acesta. Ai pierdut acei ochi ce iti linisteau si cele mai terifiante temeri, acei ochi ce te transpuneau intr-o lume de vis, acei ochi mai puternici decat orice  drog existent. Iti dai seama ca acum apartin altcuiva si o sageata iti strapunge creierul si inima. Incetul cu incetul, incepi sa-ti pierzi gandirea logica si te napadesc valuri sfasietoare de amintiri, inecandu-te in mireasma lor tulburatoare de moarte. Insa ea, cu sinceritate iti adreseaza acel zambet inocent, insa de aceasta data foarte pal. Pe buzele-i mari, carnoase si trandafirii, pe acele buze pe care ai lasat cele mai dulci sarutari, sarutari pe care nu le vei mai putea simti nicicand, citeai cu tulburare "Habar nu ai cat te-am iubit. Acum vremea ta a trecut. Nu e doar vina ta, recunosc. Te-am iubit...te-am iubit...te-am iubit..." Aceste cuvinte ti se invarteau vijelios in minte. Simteai acum, cum lumea intreaga se invarte cu tine, cum picioarelor tare, ca si cum le-ar fi fost mult prea rusine de faptele tale, hotarasc sa se detaseze, sa te paraseasca. Incetul cu incetul iti ramasera doar regretele. "Acesti ochi nu-mi mai apartin. Am pierdut-o. Am pierdut un inger." Insa acei ochi angelici te priveau pierduti. Nu se uitau la tine. Erau detasati de mult de realitate. Erau departe, plutind alaturi de dragostea voastra si de tot ce a fost candva. Vedeau suferinta, zambete, sarutari infocate, jocuri ale copiilor de ati fost candva, jocuri ale iubirii traite undeva demult, in trecut. Insa nu mai priveau acum trecutul cum privisera candva prezentul. Amintirile sfasietoare ce au incercat sa evadeze ii spalasera cu durere de prea multe ori pentru a mai putea vedea din nou acea emotie coplesitoare emanata de sufletele voastre ratacitoare. Cu toata durerea provocata inca gasea puterea sa-ti zambeasca, sa-ti arate ca e din nou acea fata zglobie. Simteai nevoia sa o vezi ca sufera dupa tine, ca te vrea inapoi chiar si cu pretul mortii, ca doreste cu ardoare reintoarcerea ta. Vroiai sa te asiguri ca doar tu esti cel ce o vei putea salva din neantul in care doreai cu o satisfactie sinistra, sadica sa o vezi cufundata. Insa iti zambea. Iti arata ca ii e bine si fara tine, ca isi continua viata, ca o ia de la inceput. Iti spusese de multe ori in acea vreme " Sa nu te miri daca intr-o zi voi renunta sa mi te mai darui. Am multa dragoste ce doreste sa infloreasca, ce doreste sa se arate. Insa fata de tine niciodata nu va putea. Asa cum copilul are nevoie de hrana pentru a se dezvolta, asa dragostea mea tanjeste dupa afectiune pentru a punea evolua." Atunci ai ras. Ai privit-o distretuitor si ai inganat "Ce copil!". Ai ras de ea. Dar apoi a plecat. A fugit lasandu-te pe tine sa ratacesti in intunericul singuratatii. Acum ii e bine. Nu mai are pe nimeni, nu mai are nevoie de nimeni. E incarcata cu energie pozitiva si radiaza de bucurie. Dar esti constient ca urmatorul nu va fi mai bun decat tine. Insa va sti sa-i ofere ceea ce-si doreste. Si stii foarte bine ca nu conditia materiala o face fericita. Doar ai fost si tu candva al ei . Stii mult prea bine ca ea doar de dragoste are nevoie pentru a se dezvolta asemeni unei flori. Credeai ca nu poate fi mai dezastruoasa conditia in care te aflai insa..."Ochii! Lucesc din nou..." Iti era dor sa-i vezi stralucind si luminandu-ti calea sufletului asemeni unor felinare. Dar ceva era schimbat. Nu mai erau "felinarele" caii tale. "Am pierdut-o! Nu mai e cale de intoarcere." I-ai zambit prietenos oferindu-i obisnuita imbratisare de adio. Fusese cea mai lunga, insa cea mai scurta imbratisare, cea mai duioasa, insa cea mai daunatoare, cea mai blanda, insa cea mai dura. Apoi ai plecat. Cu lacrimi in ochi ai privit in urma-ti sperand ca o vei vedea cum iti arunca acea privire strengareasca, cu coada ochiului . Insa nu ii mai pasa. Mergea cu capul ridicat, lasand razele soarelui sa-i mangaie obrajii gingasi. " Chiar am pierdut-o. Nu mai e a mea! Te iubesc copilo!"

Vrei o mandarina?

"Daca era o mandolina ziceam da." Nu iti pot oferi o mandolina, in schimb iti pot oferi o mandarina si o postare pe care ai spus ca daca are numele de "vrei o mandarina" o citesti. Iti multumesc.
                                                                                                                       Pentru dragul nostru prieten, I.^^