Renunt.

am obosit. am obosit sa cred in iubire si sa imi fie franta inima. am obosit sa mai sper ca totul va fi bine si ca intr-o zi voi avea si eu acel "fat-frumos" doar al meu. incep sa cred ca el chiar nu exista. ca nu exista fericire, nu exista iubire...dragoste. am simtit sentimentul asta. dar am obosit sa ma doara din cauza lui. iar tu...domnule care m-ai facut sa nu mai fiu eu...ei bine nu te mai suport. am renuntat sa ma chinui sa iti fac pe plac pentru ca am obosit. insa in mintea mea sunt limpede intiparite acele momente in care ma uitam zambind in urma ta pe sala si imi doream sa nu te intorci pentru ca mi-ai fi vazut zambetul inofensiv si gingas ca al unui copil ce in nevinovatia lui, vazuse cea mai mare ciocolata. ma uitam in urma ta iar prin minte imi treceau zeci de ganduri pe minut. "daca m-ar iubi cum ar fi? oare ar fi frumos? oare m-ar mai rani cum o face acum?". poate nu ti-ai dat seama sau poate ai realizat dar iti placea sa ma vezi suferind. ajunsesem sa iti zambesc doar tie. acelasi zambet ce imi aduc aminte ca spuneai ca te face fericit...ca te face sa zambesti. daca te facea sa zambesti de ce l-ai distrus? de ce l-ai facut sa nu mai fie? acum adu-l inapoi. insa nu poti. pentru ca esti prea mandru de tine si nu iti permiti. imi pare rau pentru tine. toti spuneau "e mai buna decat ea ba. vezi sa nu o pierzi." dar tie nu ti-a pasat. eu nu ziceam nimic. ei vorbeau...te stresau, te judecau...eu taceam. dar pentru greselile lor tot pe mine te-ai razbunat. acum insa...am obosit. nu iti mai suport ifosele, ignoranta si comportamentul jalnic pe care il ai fata de mine, insa daca ai sa decizi sa te intorci la mine...nu am sa te ocolesc. am sa te primesc ca de fiecare data cu zambetul meu larg si am sa iti spun....bine ai venit. dar ai grija...candva...va fi prea tarziu. fa ceva...pentru ca eu am renuntat...