Telefonul de adio!

Pentru a treia oara telefonul suna in seara aceea.Andrei…intr-un moment de slabiciune raspunde:

- DA!!

Un moment se facu o liniste de moarte. Firul conversatiei se relua din nou in momentul in care o voce firava, naiva, rosti:

- Buna.

- Ce vrei?

- Pai…stii…imi faceam griji in privinta ta. Nu am mai auzit nimic de tine de 2 saptamani. Esti bolnav?

- Nu. Sunt bine. Lasa-ma.

- Andrei..ce se intampla cu tine? Te comporti ciudat. Nu imi raspunzi la telefon, pe strada nici nu ma saluti. Ce e cu tine? Din cate tin eu minte suntem impreuna. Tin la tine. Dar tu se pare ca m-ai uitat. Ai uitat zilele cand imi spuneai ca ma iubesti. Cand totul in jurul nostru era frumos. Cand opream timpul ca lumea sa fie doar a noastra. De ce nu mai vrei sa vorbesti cu mine? De ce nu ma mai iubesti? De ce ai uitat de noi…de mine?

- TI-AM SPUS SA MA LASI.

Pentru a doua oara se instala acea liniste stranie.

- Imi … imi cer scuze. Nu am vrut sa tip. Nu am uitat de tine…de noi. Nu am uitat momentele traite impreuna. Este adevarat ca te ocolesc pe strada. Dar…

- Dar ce Andrei? De ce imi faci asta?

De aceasta data acea voce firava, naiva, devenise tremuranda si inecata in lacrimi.

- Nu vreau sa vezi ce monstru am devenit. Nu vreau sa iti dai seama ca ai iubit un om cersetor de afectiune. Nu vreau sa iti intunec viata cu ura adunata in mine…nu vreau sa te ranesc. Imi … imi pare rau, dar trebuie sa plec. Te rog…fa tot posibilul si uita de mine. Ai grija de tine.

- Andrei…Andrei te rog…nu inchide… ANDREI!!!

Insa era prea tarziu…tonul telefonului semnala ca la capatul opus nu mai era nimeni. Insa ea a decis sa ii respencte unltima dorinta si a uitat de el.