Dor de casa.

Acasa e acolo unde ti-e inima. Ratacesc printre strazile prafuite si pline de oameni grabiti ce au uitat sa zambeasca, in speranta ca poate, undeva, intr-un coltisor, imi voi gasi inima. Dar caut unde nu trebuie. Daca ma indrept usor, usor, spre iesirea din oras, o aud. Ma striga. Rade. Se bucura. Continui. Inaintez. Nu imi dau seama...dar deja sunt la 42 de km departare de aglomeratie. Pasesc increzatoare intr-un oras mic, in care nu ai ce vedea, dar in ciuda acestor lucruri, inima mea rade acum in hohote si este imbibata in aroma copilariei si a fericirii. Acolo e. E acasa. E locul unde EI ma iubesc pentru ceea ce sunt si imi arata acest lucru. Ma iubesc asa...nebuna, irascibila, stresanta, alintata, copilaroasa, guraliva, hilizita, distanta, iubareata. Nu cer nimic de la mine. Doar imi ofera iubire, fara sa ceara nimic in schimb. Acolo...sunt eu. Dar eu nu sunt acolo. Sunt aici...in acest oras ticsit de oameni mult prea ocupati de problemele lor proprii si mult prea neatenti pentru a observa un copil...un cersetor de afectiune. Dar stau...si zambesc. Zambesc gandindu-ma cu entuziasm la ziua in care am sa ma intorc si totul va fi ca inainte. Voi fi din nou iubita, din nou alintata...din nou copilu' mic ce se teme de poze...maţa frisoasa. :) 
Dor de voi. Dor de casa.